Stare de urgență: martie – mai 2020
„Vă ajutăm din Cluj” este o mişcare civică înfiinţată pe 16 martie de către asociaţiile VeDem Just, Civic Suport şi Clujul Sustenabil, la care s-au alăturat CPVP – Center for Peace and Violence Prevention şi Asociaţia Daisler. Scopul inițial al mişcării a fost acela de a ajuta persoanele vârstnice şi cele vulnerabile la COVID-19 să se expună cât mai puțin riscului de contaminare prin procurarea contra cost a produselor alimentare şi medicamentelor de strictă necesitate în perioada de stare de urgență.
„Vă ajutăm din Cluj a început să fie solicitată încă din primele zile, via dispecerat şi grupul de Facebook, pentru mult mai multe nevoi decât cele adresate prin acţiunile lansate iniţial, respectiv livrarea de alimente şi medicamente persoanelor vulnerabile. Cele mai frecvente solicitări primite au fost cele privind nevoile bătrânilor fără resurse financiare, copiilor internaţi, ale cadrelor medicale lipsite de echipamente de protecţie, ale membrilor comunităţilor izolate fără acces la magazine şi farmacii, diversificarea produselor livrate şi consilierea în contextul răspândirii COVID-19. Astfel, cu respect faţă de procedura de protecţie şi siguranţă dezvoltată, VAdC a pregătit şi lansat noi acţiuni răspunzând nevoilor exprimate direct de cetăţeni: donaţii echipamente de protecţie pentru cadrele medicale, coşul de primăvară, o masă caldă pentru medici şi pentru copii internaţi, donaţii pachete cu produse de bază, pentru Paşte, proiectul Ajută un bunic, livrare medicamente pentru pacienţii înscrişi în programe naţionale de sănătate, voluntariat în cadrul proiectului Auchan – amenajarea Unităţii de Suport Medical din Sala Polivalentă Cluj”.
Mai multe detalii în secțiunea „Activitate stare de urgență.”